|
About
random
Banners
 disclaimer
Layout made by tkh. Removing any credit is shunned upon. Please keep credits intact, only dummies would remove them. You aren't a dummy right?
|
Poetul anunţă cetăţii, pământului că ploaia există,
anunţă oamenilor că au datoria să spere. Un poet în faţa unui cer ars, în faţa unui câmp pârjolit şi care nu e în stare să cânte şi să creadă în ploi, să ne aducă aminte că ploaia există,
că ea va înflori pământul bolnav,
aşadar un poet care nu e profet al speranţei,
un poet cu buzele arse care nu simte nevoia să cânte ploile lumii n-a înţeles că poezia e în primul rând o formă a speranţei. La ce bun poetul, în vreme de secetă? Să cânte ploile tocmai atunci, Când avem cea mai mare nevoie de ele, când ne lipsesc şi ne dor, când soarele arde şi mâinile miros a îndoială, când arbori de nisip se risipesc la cea mai mică adiere, când amintirile au gust de eroare şi speranţa e un cuvânt dificil şi cel care cântă ploile riscă să fie dispreţuit şi lovit chiar cu pietre, urmărit şi de zei şi de oameni pentru nebunia şi curajul său care cântă ploile, care cântă torentele când oamenii ridică braţele rămân răstigniţi în aer ca pe dealul Golgotei. Cine să anunţe ploile dacă nu poezia?
Cine să aibă curajul să vadă pe cerul gol nori de ploaie,
cine să-şi ia riscul de a profeţi dacă nu poezia, cea care a stat cu grecii sub zidurile Troiei şi cea care a coborât cu Dante în Infern? Octavian PalerEtichete: poetry |